Ortofotoplanul color în format digital este un produs aerofotogrammetric la scară care reprezintă fotografic o porţiune a suprafeţei terestre. Realizat dintr-un mozaic de ortofotoimagini suprapuse parţial longitudinal şi transversal, ortofotoplanul este de fapt o hartă foto care oferă informaţii vizuale precise asupra unei suprafeţe de teren intra/extravilan.
Analiza – fotointerpretarea – unei imagini de bună calitate şi redată la o scară convenabilă evidenţiază caracteristici esenţiale ale mediului natural (relief, vegetaţie, hidrografie) şi ale obiectelor construite precum clădiri, şosele, amenajări hidrotehnice și altele.
Fiind compus din fotograme aeriene asamblate şi corectate geometric, un ortofotoplan are caracteristici cantitative precise. Se pot măsura cu acurateţe: suprafeţe, unghiuri, distanţe, perimetre.
Ortofotoplanurile în format digital sunt realizate pe baza proiectelor tehnice întocmite şi executate de echipe multidisciplinare de specialişti în fotogrammetrie, aviaţie, topografie și informatică.
Ortofotoplanul digital al unei suprafeţe determinate de teren este obţinut prin metoda fotogrammetriei aeriene.
Aerofotografierea verticală pe suprafaţă se execută pe baza proiectului tehnic care cuprinde toate datele privind survolul şi fotografierea. Astfel, se stabilesc şi/sau calculează parametrii de zbor(trasee, altitudine, viteză) şi de preluare/stocare a fotogramelor digitale.
Pentru orientarea absolută a imaginilor este necesar reperajul fotogrammetric.
Operaţiunea constă în amplasarea şi determinarea coordonatelor punctelor de reper la sol şi se realizează în teren prin metode topografice cu staţia totală şi GPS – echipament special, avizat de Biroul Român de Metrologie Legală, prin conectare cu sistemul de staţii permanente ROMPOS.
Produsul aerofotogrammetric final se obţine în urma prelucrării tuturor datelor achiziţionate. Harta fotografică la scară – ortofotoplanul – este georeferenţiată, prin atribuirea de coordonate reale geografice sau rectangulare, şi este salvată în format electronic sau imprimată pe un suport adecvat.
Executarea cu acurateţe a unui ortofotoplan implică preluarea corectă a fotogramelor nadirale şi determinarea exactă a punctelor de control la sol. Calitatea imaginilor aeriene este influenţată de senzorul fotocamerei, parametrii optici ai obiectivului utilizat şi de stabilitatea platformei de aerofotografiere (avion, elicopter).
Fotogramele sunt preluate aşa încât să aibă acoperiri optime (longitudinal – minim 60% şi transversal – minim 30%), iar abaterile de la traseul de zbor şi valorile deviaţiilor unghiulare (tangaj, ruliu, azimut) sunt menţinute în limte de toleranţe acceptate.
Imaginile obţinute au culori naturale, reale, şi valori optime de strălucire, tonuri de culoare şi contrast.
Fotogramele digitale au valoarea GSD de până la 0,05 metri.
GSD – Ground Sampling Distance – este distanţa dintre centrele pixelilor alăturaţi măsurată la sol.
Punctele de reper şi reperii premarcaţi sunt determinaţi în teren cu precizia de ±0,02 metri. Produsul fotogrammetric final are o precizie geometrică ridicată. Astfel, pentru un ortofotoplan realizat la scara 1:500 precizia este de ±0,1 metri.
Beneficiile utilizării unui ortofotoplan se regăsesc în diverse domenii de activitate:
● este adecvat interpretării şi vectorizării parcelelor;
● suport pentru studii şi planuri urbanistice şi arhitecturale;
● furnizare de date cartografice noi şi precise;
● bază pentru activităţi de proiectare şi managementul proprietăţilor;
● suport pentru urmărirea marilor proiecte de construcţii civile şi industriale;
● actualizarea sau realizarea studiilor şi lucrărilor pentru prevenția fenomenelor naturale: zone inundabile, evolutie viituri, eroziune costieră;
● cercetări şi studii în arheologie, hidrologie, horticultură, în domeniul forestier și altele.
Contactează-ne folosind datele de contact direct sau formularul alăturat. Îți mulțumim pentru interesul acordat serviciilor noastre și îți vom răspunde în cel mai scurt timp.
[T] 0723 60 82 83
[E] contact@aerofotoplan.ro
Lucrări de aerofotogrammetrie pot fi făcute tot timpul anului, dar pentru rezultate bune condiţiile de zbor și meteorologice sunt importante. Survolul de aerofotografiere se execută doar în condiţii optico-atmosferice propice: lipsa prafului, fumului sau voalului atmosferic, absenţa norilor, transparenţă ridicată a maselor de aer. Evitarea umbrelor accentuate proiectate pe sol se face programând zborul în intervalul orar când unghiul de elevaţie a soarelui are valori ridicate. Totodată, la stabilirea traseelor aeriene, ţinem cont de direcţia şi viteza vântului din ziua executării misiunii de aerofotografiere.